250 de membri ai Sindicatului din Învățământul Preuniversitar din Buzău vor participa, mâine, la București, la unul dintre cele mai mari marşuri de protest organizat, în ultimii ani, de sindicatele din educație. Marșul va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului.
Acțiunea urmărește să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” au demarat referendumul pentru strângerea de semnături în vederea declanșării grevei generale. La Buzău peste 90 la sută dintre membrii Sindicatului din Învățământul Preuniversitar vor declanșarea grevei generale, programată spre finele lunii mai.
Sindicaliştii din educaţie anunță că dacă Guvernul nu va rezolva problemele cu care se confruntă vor declanșa grevă generală și vor încheia anul școlar în luna mai. La marşul de protest de mâine sunt așteptați peste 15.000 de membri de sindicat.