Buzăul va fi, pe 13 mai, pentru a doua oară, gazda unei gale incendiare de K1. Cei mai buni luptători se vor înfrunta în Gala „Dynamite Fighting Show- COD ROȘU”. Evenimentul va avea loc la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău și este organizat de luptătorul de kickboxing, Cătălin Moroșanu, în parteneriat cu Consiliul Județean Buzău. Ca și anul trecut, Moroșanu va derula și o campanie anti-bullying în școlile din județ.
Organizatorii promit publicului buzoian meciuri tari la Gala „Dynamite Fighting Show”, chiar dacă lista participanților nu este încă definitivată.
Printre cei care vor lupta la turneul de la Buzău se află și Ștefan Lătescu, singurul român care luptă în galele de kickboxing. El va întâlni un adversar de peste 2 metri înălțime, iar meciul va face, cu siguranță, deliciul publicului.
În acest an, gala de la Buzău va avea două competiții: una, dedicată luptătorilor profesioniști de kickboxing, iar cealaltă tinerelor talente. La competiția de amatori, organizată pe 14 mai, vor participa sute de luptători din mai multe zone ale țării. Cupa Dynamite Fighting Show Tellur, dedicate tinerelor talente, are drept scop selecţionarea participanţilor la Campionatele Mondiale ISKA din Germania.
Cele două evenimente devin și o ocazie pentru promovarea principalelor obiective turistice din județul Buzău.
Dacă, pe 13 mai, la Gala „Dynamite Fighting Show” prețul de intrare este de 50 de lei, la cupa dedicată tinerilor talente intrarea este liberă. Organizatorii se așteaptă, la gala de pe 13, mai la aproximativ 2.400 de spectatori. Pentru organizarea celor două evenimente sportive, Consiliul Judeţean Buzău a alocat peste 90.000 de lei.