ÎN FEBRA CUMPĂRĂTURILOR PENTRU SĂRBĂTORILE PASCALE

0
245

Este forfotă mare în magazine și piețe, înainte de Paște. Oamenii caută marfa cea mai bună la prețuri convenabile. Mulți au, în acest an, de Paște, un buget mai mic decât în anii trecuți și trebuie să-și drămuiască fiecare leu. Magazinele s-au pregătit cu produse pe alese, după gust și banii din portofel, dar și cu multe oferte si promoții. Se cumpără ouă, cozonac, produse din carne, miel, sau curcan.

Gospodinele care nu vor să își piardă prea mult timp în bucatarie pot găsi pe rafturi, și pască, și drob de miel, gata preparate.

Produsele esenţiale pentru masa de Paşte sunt cu 30% mai scumpe decât anul trecut. Dacă în 2022 cumpăram, din piețe sau supermaketuri, un kilogram de miel cu 30-35 de lei, anul acesta se vinde cu 40-45 de lei. Asta înseamnă că, pentru un miel de 15 kilograme, românii trebuie să scoată din buzunare în jur de 675 de lei. Şi ouăle sunt mai scumpe faţă de anul trecut, preţul mediu fiind de 1,5 lei pe bucată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here