Traficul rutier din zona de nord a municipiului Buzău, spre podul de la Mărăcineni, va fi, din nou, bulversat. De astăzi, 5 aprilie, timp de o lună, sunt anunțate lucrări de frezare și asfaltare pe Bulevardul Unirii, pe tronsonul cuprins între centrele comerciale din nordul
orașului și podul Mărăcineni.
Până pe 5 mai, pe acest segment se vor derula lucrări de frezare și de remediere a terasamentului afectat de lucrările de canalizare și de asfaltare. Pentru ca traficul să fie
afectat cât mai puțin, lucrările se vor desfășura doar noaptea, între orele 19:00 și 04:00, interval în care se va închide o bandă, circulația desfășurându-se pe o singură cale.
În cazul în care vremea nu va permite executarea lucrărilor, intervențiile vor fi amânate.