Călătoriile cu autobuzele în muncipiul Buzău ar putea fi mai scumpe după ce Trans Bus a solicitat majorarea tarifelor de călătorie. Potrivit propunerii, un bilet de călătorie ar urma să fie majorat de la 2 la 3 lei, iar abonamentele, în funcție de perioada de valabilitate, ar urma să aibă tarife mai mari cu sume cuprinse între 8 și 25 de lei.
În solicitarea de ajustare a tarifelor, reprezentanții Trans Bus Buzău au invocat creșterea prețurilor la carburanți, energie electrică, materiale și piese, apă și canalizare, gaze, indicele de inflație crescut, creșterea cheltuielilor cu personalul, pe fondul majorării salariului minim, precizând că ultima scumpire a biletelor și abonamentelor a avut loc la începutul anului 2018.
Propunerea Trans Bus ar putea fi supusă votului Consiliului Municipal Buzău în ședința din luna aprilie, când aleșii locali vor decide dacă este justificată majorarea tarifelor.