BULEVARD DESCHIS DOAR PIETONILOR, ÎN WEEKEND

0
318

Din acest weekend, sâmbăta şi duminica, până la finalul lunii octombrie, doar pietonii vor mai avea voie să circule pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, din municipiul Buzău, pe segmentul de aproape un kilometru, cuprins între sediul Prefecturii şi poarta parcului Crâng.
Astfel, în perioada 1 aprilie-31 octombrie, de sâmbătă, de la ora 12.00, până luni, la ora 04.00, vehiculelele, de orice fel, nu vor mai putea circula pe ambele benzi de circulație, pe tronsonul dintre Bulevardul Nicolae Titulescu și Bulevardul Mareșal Averescu.

Prin excepție, circulația va fi permisă autovehiculelor, atunci când șoferii se deplasează în acțiuni de intervenție sau misiuni care au caracter de urgență și pun în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă și sonoră, precum și vehiculelor aparținând
serviciilor de utilitate publică. Ca rute ocolitoare, conducătorii auto au la dispoziţie, în weekend, două artere paralele: Strada Spiru Haret şi Bulevardul Stadionului, respectiv Bulevardul Nicolae Titulescu şi strada Democraţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here