VAMEȘII SE PREGĂTESC DE PROTESTE

0
279

Angajaţi ai Autorităţii Vamale Române, membrii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Funcţionarilor ‘Meridian’, avertizează că vor demara acţiuni de protest dacă nemulţumirile lor legate de condiţiile de muncă şi de neacordarea drepturilor salariale nu vor fi rezolvate.

Ei acuză faptul că multe dintre clădirile în care  îşi desfăşoară activitatea sunt într-o stare continuă de degradare din cauza faptului că nu au fost asigurate de-a lungul anilor nici măcar fondurile necesare pentru întreţinerea zilnică a acestora. De asemenea, le lipseste aparatura de control, indispensabilă la birourile de frontieră şi nu numai. Deşi s-au făcut de mai mulţi ani tot felul de promisiuni referitoare la achiziţionarea acestui gen de echipamente, în continuare verificarea mijloacelor de transport se face cu metode din secolul trecut, susţin sindicaliştii.

Aceştia precizează că lipsa fondurilor este atât de gravă încât unii angajaţi îşi cumpără din bani proprii cele necesare activităţii zilnice, achiziţionând tot felul de produse de natura rechizitelor, hârtiei de copiator sau tonerelor pentru imprimantă, pentru că altfel instituţia ar trebui închisă.

Nici de salarii nu sunt multumiti, precizând că  veniturile salariaţilor nu au ajuns nici măcar la nivelul stabilit de guvern pentru anul 2022, rămânând mult în urma altor bugetari.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here