Etapa județeană a Concursului Național „Ştiu și aplic – Securitatea și Sănătatea în Muncă se deprind de pe băncile școlii!” s-a bucurat de rezultate deosebite.
Liceul Tehnologic ,,Henri Coandă’’ a sprijinit și în acest an organizarea etapei județene a Concursului Național „Ştiu și aplic – Securitatea și Sănătatea în Muncă se deprind de pe băncile școlii!”. Capacitatea elevilor participanți de a-și transpune cunoștințele în abilități și aptitudini s-a dovedit a fi din nou punctul forte al competiției inițiată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. Concursul are o vizibilitate din ce în ce mai mare de la o ediție la cealaltă, fiind un punct de reper în domeniul pe care îl promovează .
Concursul, cuprins în Calendarul Activităților Naționale, fiind cofinanțat de Ministerul Educației, are ca obiectiv principal încurajarea și atragerea elevilor în activităţi de studiere a disciplinei numită Securitate şi sănătate în muncă, de promovare a securității și sănătății în muncă și pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee și școli profesionale. La ediția din acest an Liceul Tehnologic ,,Henri Coandă’’ a fost gazda unui număr de 30 elevi, de la mai multe unități educative din județ, cu profil tehnologic și teoretic . Echipele au fost formate din câte 2 elevi.
Faza județeană a concursului a cuprins două etape: etapa I – proba teoretică –„Ce știm despre securitate și sănătate în muncă?” – test individual pe calculator, cu un număr de 20 itemi, cu răspuns unic corect, pentru care timpul de rezolvare a fost de 30 de minute, şi etapa a II-a – probă practică contra cronometru – „Identifică riscurile, alege Echipamentul Individual de Protecţie necesar”, pentru care concurenții au avut la dispoziție 15 minute.
Cele mai bune echipe se vor prezenta la faza națională care în acest an se va desfășura la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași . Este vorba despre echipele de la Liceul Tehnologic ,,Henri Coandă’’, Buzău, Liceul Tehnologic Economic ,,Elina Matei Basarab’’, Râmnicu Sărat și Liceul Teoretic ”Alexandru Marghiloman”, Buzău .
,,Educarea tinerilor în domeniul legislației muncii este o preocupare constantă în activitatea liceului nostru, aspect ce a putut fi observat în rezultatele obținute de elevi la aceste concursuri. Noi oferim pieței muncii meseriași buni și este foarte important ca aceștia să cunoască drepturile și obligațiile ce le revin conform Codului Muncii și să respecte regulile în domeniul securității și sănătății. Utilajele, aparatura sau roboții tot mai performanți din domeniul mecanic, electromecanic, electric sau ingineria mediului, impun o atenție maximă și deprinderi specifice. De aceea organizarea unui asemenea concurs la nivel județean reprezintă pentru noi o onoare și o responsabilitate pe care o tratăm cu seriozitate de fiecare dată’’, spune profesorul Mihaela Duca, coordonatorul ediției județene din acest an organizată la Liceul Tehnologic ,,Henri Coandă’’, Buzău.