De astăzi, încă o stradă din muncipiul Buzău va avea sens unic. Este vorba despre pe strada Dionisie Romano, care trece pe lângă Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Pe această arteră se va putea circula doar dinspre sensul giratoriu către Bulevardul Unirii.
Prin această măsură, autoritățile încearcă să suplimenteze numărul locurilor de parcare din zonă, în contextul lucrărilor efectuate pe Bulevardul Unirii și a interzicerii parcării pe cea mai lungă arteră din oraș. Pe de altă parte, traficul pe strada Dionisie Romano se desfășura, până acum, îngreunat, în contextul în care mașinile erau parcate pe ambele sensuri de mers, circulația fiind perturbată, mai ales la orele de vârf. Reprezentanții Primăriei Buzău precizează că, după instituirea sensului unic, pe partea stângă a străzii Dionisie Romano vor fi amenajate parcări în spic, fiind estimat un “câștig” de o sută de locuri de staționare.