BUZĂUL, CAMPION LA FOCARELE DE PESTĂ PORCINĂ

0
299

Buzăul continuă să fie județul din țară cel mai afectat de pesta porcină africană. În prezent, la Buzău, sunt înregistrate 8 focare active de pestă, toate în gospodării individuale, ceea ce reprezintă o treime din numărul total de focare înregistrate la nivel național.

Pentru că majoritatea focarelor de pestă porcină apar la nivelul gospodăriilor, autoritățile pregătesc o lege prin care încearcă să stăpânească acest fenomen. Astfel, crescătorii de porci vor putea fi despăgubiți cu bani de la Comisia Europeană dacă vor fi afectați de pesta porcină, numai dacă vor avea animalele înregistrate într-o bază de date națională. În cazul apariției unor focare de pestă, cei care își vor pierde porcii vor primi pentru fiecare o sumă, care urmează să fie stabilită de un comitet de combatere a bolii. Aceasta va ține cont de greutatea animalului, vârsta acestuia și valoarea genetică.

Suma pe care ar putea-o primi crescătorii poate și de peste o mie de lei pentru un porc matur.  Totodată, noua lege urmează să introducă și amenzi pentru cei care nu își declară porcii, de până la 3.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here