MINISTRUL ECONOMIEI, ÎN VIZITĂ LA FIRME DE SUCCES DIN BUZĂU

0
434

Vizită importantă, astăzi, la Buzău. Ministrul Economiei, Florin Spătaru, s-a întâlnit cu reprezentanții a patru dintre cei mai mari agenți economici din județul Buzău: Green Group Fiber, Green Fiber, Yazaki și Sara.

Însoțit de Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, lider al PSD Buzău, Florin Spătaru a făcut un prim popas la Green Group Fiber și Green Fiber, două firme ale companiei GreenWEEE, care deține, la Frasinu, cea mai mare fabrică de reciclare a echipamentelor electrice și electronice din Europa.

 

 

Ulterior, ministrul Economiei s-a deplasat la fabrica din Buzău a japonezilor de la Yazaki, companie specializată în realizarea cablajelor auto. Ultima vizită a lui Florin Spătaru la Buzău a fost la Sara, un important furnizor român de instalații pentru industria navală și petrolieră. Directorul Sara spune că, deși firma buzoiană exportă aproape 85% din produsele sale în importante țări din Europa, și-ar dori un sprijin mai consistent din partea statului român în fața concurenței.

 

Ministrul Economiei a avut și o întâlnire cu oamenii de afaceri din județ, în cadrul căreia a vrut să afle problemele cu care aceștia se confruntă, în prezent. Afaceriștii buzoieni s-au plâns ministrului Florin Spătaru de prețul mult prea mare al energiei, în comparație cu alte state europene. De asemenea, ei au cerut mai multe programe de sprijin pentru oamenii de afaceri.

Oamenii de afaceri din Buzău se mai plâng de lipsa tot mai acută a personalului calificat.

Primarul muncipiului Buzău, Constantin Toma, consideră că agenții economici ar trebui susținuți mai mult de către stat, având în vedere că ei contribuie din plin la dezvoltarea localităților în care funcționează. Doar la Buzău, afaceriștii contribuie cu peste 90 la sută la bugetul municipiului.

La rândul său, Florin Spătaru a declarat că Ministerul Economiei a implementat mai multe programe și politici publice destinate mediului de afaceri, însă unele dintre ele sunt mai puțin cunoscute. El i-a îndemnat pe afaceriștii buzoieni să acceseze schemele de ajutor de stat în beneficiul lor și al companiilor pe care le conduc.

Pe tot parcursul vizitei, ministrul Florin Spătaru a fost însoțit și de primarul muncipiul Buzău, Constantin Toma, de președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, precum și de deputatul Romeo Lungu. De asemenea, la întâlnirea cu oamenii de afaceri buzoieni a fost prezent și primarul municipiului Rm. Sărat, Sorin Cîrjan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here