UPDATE: SE CIRCULĂ ÎN CONDIȚII DE IARNĂ PE MAI MULTE DRUMURI

0
337

UPDATE:

Potrivit Instituției Prefectului Județului Buzău, începând cu ora 9.30, s-a redeschis DN22 pentru autovehiculele cu masa totală maxim autorizată mai mică de 3.5 tone.

 

Stire inițială:

Pe drumurile naţionale din zona Moldovei se circulă în continuare în  condiţii de iarnă, iar pe cele judeţene au fost mai multe blocaje.

Drumul national  22 care leagă Râmnicu Sărat de Brăila, era închis, în această dimineață, din cauza viscolului. Este unul dintre cele mai vulnerabile drumuri din ţară pe timp de iarnă. Sunt mai mult de 48 de ore de când pe DN 22 nu se poate circula în condiții de siguranță. Pe carosabil, vântul formează suluri de zăpadă imediat ce utilajele de deszăpezire trec. Singurele porțiuni pe care se poate circula sunt cele din interiorul localităților, unde casele s-au dovedit a fi stăvilare în calea viscolului.

Și  DN 23 B Măicănești – Ciorăști din județul Vrancea era închis circulației în această dimineață.

Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, a fost reluată pe DN 2C Costești, județul Buzău – limită cu județul Ialomița.

După viscol, se instaleaza gerul în cea mai mare parte a ţării până vineri. Iar vântul va accentua senzaţia de frig. În zonele de munte ar mai putea fi episoade de viscol, iar la altitudini mari vântul ar putea atinge la rafală şi 90 km/h.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here