PRIMARUL BUZĂULUI A ADUNAT 14 DOSARE PENALE ÎN 6 ANI

0
230

În cei 6 ani și jumătate, de când este primar, edilul municipiului Buzău s-a ales, în urma unor plângeri, cu 14 dosare penale, dintre care 11 au fost închise. Ultimul dosar vizează proiectul de modernizare a Pieței Dacia, iar reclamantul susține că Primăria Buzău a folosit documente și informații false pentru a obține proiectul cu fonduri europene.

Primarul Constantin Toma consideră că nici această plângere nu are temei, iar acest dosar va fi și el închis, deoarece o fraudă în proiectele cu fonduri europene este aproape imposibilă, având în vedere că documentele sunt verificate, atât la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est Brăila, cât și la București.

În plus, proiectul de modernizare a Pieței Dacia este un proiect al municipalității, nu al unei firme sau persoane fizice.

Toma a precizat că, din fericire, de această dată, procurorii n-au mai cerut sistarea plăților, astfel că la primăvară proiectul de reabilitare a centrului Buzăului va fi gata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here