2023 se anunță un an plin de provocări pentru Muzeul Judeţean Buzău. Primul eveniment găzduit de instituția de cultură va avea loc pe 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. Tot în prima lună a anului, Muzeul Județean îşi va deschide din nou porţile, cu ocazia Zilei Principatelor Române. Pentru prima data, buzoienii se vor strânge în Hora Unirii, în curtea noului Muzeu I.C. Brătianu, din municipiul Buzău.
Și în 2023, Muzeul Judeţean Buzău va continua colaborările cu instituţii de cultură similare de peste hotare. În calitate de partener, Muzeul va fi prezent, în vară, la o expoziție organizată la Roma. De asemenea, Japonia este interesată de Muzeul Chihlimbarului de la Colţi, exponate din Buzău urmând să ajungă într-un muzeu din Țara Soarelui Răsare.
2023 mai vine cu o noutate. Expoziţiile virtuale ale muzeului se pot vizita gratuit pe tot parcursul anului, iar expoziţiie de bază şi cele temporare vor avea mai multe zile cu intrare liberă.