ACCIDENT CUMPLIT, UN POLIȚIST ȘI UN PIETON AU FOST GRAV RĂNIȚI

0
261

Cursă nebună, ca-n filme, în acest weekend, a unui tânăr din Galați, care a fugit dintr-o benzinărie din Rm Sărat fără să plătească, cu poliţia pe urme, a schilodit un pieton şi a băgat în spital un poliţist. Tânărul de 22 de ani, fără permis şi cu numere de înmatriculare false, s-a oprit să alimenteze la o stație de la ieșire din Rm Sărat, dar, după ce a făcut plinul de 430 de lei, a fugit fără să plătească. O angajată a staţiei PECO a sunat imediat la 112, iar polițiștii au plecat pe urmele sale. După şase kilometri, în localitatea  buzoiană Rubla, tânărul a trecut de un filtru de poliție menit să-l oprească. El a pierdut însă controlul volanului într-o curbă, a accidentat grav un localnic de 47 de ani, aflat pe marginea drumului și a izbit un gard. Zgomotul a fost atât de puternic, încât unii săteni s-au speriat groaznic.

Mașina de poliție care era pe urmele gălățeanului a încercat să evite impactul, dar a lovit un cap de pod și a fost proiectată într-un stâlp. Agentul care o conducea, în vârstă de 49 de ani, a fost și el rănit grav.

Tânărul nu s-a oprit însă. S-a dat jos din mașină și a încercat să se facă nevăzut prin curțile oamenilor. El a fost prins în cele din urmă de un alt echipaj de poliție.

Pietonul de 47 de ani lovit de gălățean a fost dus la spital cu răni extrem de grave și și-a pierdut un picior. Tot la terapie intensivă a ajuns şi poliţistul de 49 de ani. Acesta s-a ales cu fractură de peroneu și contuzie pulmonară.

Lista de infracțiuni a gălățeanului nu s-a oprit aici. Testul antidopping a arătat că tânărul de 22 de ani consumase cannabis. De altfel, șoferul are numeroase antecedente. El  a mai fost cercetat penal pentru furt, în țară, dar a luat și  amenzi și în Germania. De asemenea, polițiștii buzoieni au stabilit că tânărul nu se afla singur în mașină, ci împreună cu un prieten de 34 de ani. Acesta s-a predat polițiștilor a doua zi, fiind cercetat pentru doua infracțiuni.

Șoferul de ocazie din județul Galați a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este cercetat pentru comiterea a 6 infracțiuni, printre care conducere fără permis, conducere sub influența substanțelor interzise și furt calificat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here