Cu cât se apropie noaptea de revelion, avertismentele polițiștilor se înmulțesc, pentru că riscul de accidentare din cauza utilizării materialelor pirotehnice (artificii, petarde) este foarte mare.
Polițiștii atrag atenția că cei care lansează artificii spectaculoase trebuie să aibă autorizație de la poliție și de la ITM.
Artificiile pot exprima bucurie, dar îi și pot accidenta pe cei care le folosesc și pe cei din jur. Polițiștii atrag atenția că doar unele tipuri de artificii sunt permise.
Cum se clasifică articolele pirotehnice
- a) articole pirotehnice de divertisment;
- b) articole pirotehnice de scenă;
- c) alte articole pirotehnice.
Articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii:
- a) categoria F1: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă;
- b) categoria F2: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut şi care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii restrânse;
- c) categoria F3: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii deschise vaste şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane;
- d) categoria F4: articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub denumirea de „articole pirotehnice de divertisment de uz profesional”, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane.
Articolele pirotehnice de scenă se clasifică în următoarele categorii:
- a) categoria T1: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă care prezintă un risc scăzut;
- b) categoria T2: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni.
Alte articole pirotehnice se clasifică în următoarele categorii:
- a) categoria P1: articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut;
- b) categoria P2: articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni.
Ce tipuri de artificii putem folosi
În cazul articolelor pirotehnice de divertisment, persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și utiliza articole pirotehnice din categoriile 1 și P1.
Din aceste categorii fac parte:
focuri bengale;
beţişoare bengale;
pocnitori de Crăciun;
pocnitori pentru petreceri;
scântei;
pocnitori cu confeti;
bobiţe explozive.
Potrivit legii, articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română denumirea, clasa din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor. Producătorul sau importatorul este obligat să elibereze cumpărătorului o declaraţie de conformitate pentru fiecare produs.
Petardele foarte zgomotoase sunt și cele mai periculoase, iar unele categorii de artificii pot fi folosite doar de persoane autorizate.
Articolele pirotehnice din categoriile 2, 3, 4, T1, T2 şi P2 pot fi folosite numai de către pirotehnicieni.
Unde pot fi folosite articolele pirotehnice
Utilizarea articolelor pirotehnice este interzisă:
- a) între orele 24,00 și 6,00, cu excepția perioadelor autorizate, precum și a evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
- b) la o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;
- c) la o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
- d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
- e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
- f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
- g) la o distanță mai mică de 500 m de păduri.
Cei ce nu respectă regulile privind deținerea și utilizarea articolelor pirotehnice pot fi sancționați cu amenzi de până la 7.500 de lei.