PROIECT: 16 ANI, VÂRSTA PENTRU CONSIMȚĂMÂNTUL SEXUAL

0
269

Actul sexual cu un minor mai tânăr de 16 ani ar putea fi considerat viol, chiar dacă ambele persoane au fost de acord să întrețină relații intime.

Este modificarea pe care deputații vor să o aducă Codului Penal. În acest caz agresorii ar putea să facă până la 12 ani de închisoare. Nu ar fi însă considerată viol o relație sexuală consimțită între adolescenți dacă între ei este o diferență de cel mult patru ani, spun inițiatorii. Proiectul va fi votat abia în februarie de plenul Camerei Deputaților și, în funcție de rezultat trimis spre promulgare.

Deputații vor să introducă în premieră în Codul Penal pragul de 16 ani în privința violului. Cu alte cuvinte, orice act sexual săvârșit între o persoană majoră și una mai mică de 16 ani va fi considerat viol chiar dacă la mijloc nu a fost vorba de o constrângere. Noua modificare îi exclude însă pe tinerii sau pe adolescenții care au o relație – dacă între ei nu este o diferență de vârstă mai mare de patru ani.

În cazul în care, actul sexual are loc între doi minori, poliția poate deschide un dosar penal în rem, urmat de o expertiză medico legală. Potrivit legii, minorii sub 14 ani nu răspund însă penal, iar cei între 14 și 16 ani pot da socoteală doar dacă medicii dovedesc că presupusul agresor a avut discernământ atunci când a comis fapta.

Proiectul a trecut deja de comisia juridică din Camera Deputaților și va fi supus votului în plenul din februarie. Dacă va fi adoptat va fi trimis spre promulgare președintelui.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here