Festivalul concurs „Benone Sinulescu”, organizat pentru a 5-a oară, la Roma, pentru românii din diaspora, a avut loc, pentru prima dată în absența maestrului buzoian, trecut la cele veșnice anul trecut. Precizarea aparține primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, care a participat, la acest eveniment, la sfârșitul lunii noiembrie, la Teatro Italia din Roma. Alături de edilul Buzăului, la festivalul dedicat celebrului artist de muzică populară au fost prezenți români care trăiesc în Italia, cetățeni din municipiile Buzău și din Râmnicu Sărat, dar și din mai multe localități din județ.
Chiar dacă trăiesc mai bine decât mulți români rămași în țară, buzoienii din Italia și-ar dori să se întoarcă acasă, pentru că le e dor de locurile natale.
Celebrul interpret de muzică populară, Bebone Sinulescu, născut în comuna Siriu, din județul Buzău, a murit anul trecut, pe 18 noiembrie, la vârsta de 84 de ani. Festivalul ,,Benone Sinulescu” s-a organizat pentru prima dată, la Buzău, în 2017, și tot de atunci se ține și la Roma, în fiecare an.