CENTRE DE EVALUARE PENTRU COPIII CU VIROZE RESPIRATORII

0
262

Ministerul Sănătăţii a anunţat joi că au fost înfiinţate centre de evaluare care asigură asistenţa medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii, pentru a uşura accesul la asistenţă medicală pentru copii şi pentru a reduce aglomeraţia şi timpul de aşteptare în unităţile de primiri urgenţe.

În acest moment, la nivel naţional, sunt pregătite 59 de unităţi ambulatorii pentru copii, cu circuite separate. Copiii care au simptome de viroză respiratorie vor fi evaluaţi clinic de către medicul de familie şi, după caz, clinic, imagistic şi biologic de medicii specialişti din centrele de evaluare. Acestea au spaţii special destinate, cu circuite funcţionale corespunzătoar. Copiii a căror simptomatologie persistă mai mult de trei – cinci zile sau cei la care se agravează sub tratamentul deja administrat vor fi îndrumaţi de medicul de familie către centrele de evaluare pediatrică.
Copiii cu simptomatologie severă sau cei cu factori de risc vor fi direcţionaţi de medicul de familie sau din centrele de evaluare către spital.

Lista centrelor este publicată pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii şi a direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here