Zeci de mii de persoane cu venituri mici din județul Buzău urmează să primească pachete cu alimente de la Uniunea Europeană. Este vorba despre ajutoarele acordate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate a căror distribuire a început chiar de Moș Nicolae. Pachetele vor conține făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve de carne de vită și porc, pate, compot și gem. Beneficiarii acestor ajutoare sunt familiile și persoanele singure, beneficiare de venit minim garantat, persoanele beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, persoanele sau familiile aflate temporar în situații critice de viață și persoanele cu handicap grav sau accentuat. În total, în județul Buzău vor fi distribuite peste 46.000 de pachete. Dintre acestea, peste 1.535 vor ajunge la persoane din municipiul Buzău. Acestea sunt așteptate să-și ridice pachetele începând cu 8 decembrie.