O NOUĂ REABILITARE

0
284

Strada Cuza Vodă, vechea arteră comercială a orașului Buzău, va fi modernizată. Este vorba despre întreaga zonă cuprinsă între Piața Daciei și fostul Bazar, care a fost reabilitată, ultima dată, în anii 2013-2015. Primii pași în demararea acestei investiții au fost parafați săptămâna trecută, când Consiliului Local Municipal Buzău au aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului. Lucrările de reabilitare a străzii Cuza Vodă sunt estimate la 36 milioane lei, urmând să fie finalizate în termen de 35 de luni. Potrivit proiectului, pe Cuza Vodă ar urma să fie modernizat pavajul, să fie schimbat mobilierul stradal, dar și să fie plantați arbuști ornamentali. Stâlpii cu lămpile de iluminat vor fi schimbați, fiind prevăzute corpuri de iluminat cu un consum redus de energie. De asemenea, va fi amenajată o zonă cu jocuri de apă și lumini, iar parcările din jur vor fi modernizate. Reprezentanții municipalității precizează că reabilitarea zonei este necesară pentru a putea asigura accesul cetățenilor, cu ușurință, la noul sediu al Primăriei Buzău din zona Bazar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here