TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE MOȘ NICOLAE, ÎN LUME

0
235

Ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, supranumit ,,Făcătorul de minuni”, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii. Se știe despre sărbătoarea Sfântului Nicolae că este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale iernii. Moș Nicolae este așteptat cu nerăbdare de către copii, care au datoria ca în seara de ajun să-și curețe și să-și pregătească ghetuțele, pentru ca moșul Nicolae să le poată umple cu daruri. În noaptea de Sfântul Nicolae se vor pune crenguțe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, ocazie cu care se va afla rodul livezilor din anul ce urmează. Se spune în tradiția populară că iarna începe la Sfântul Niculai, când, acesta trebuie să-și scuture barba cea albă, cu alte cuvinte, trebuie neapărat să ningă. Dacă totuși se întâmplă să nu ningă de Sfântul Nicolae, atunci se zice că ar fi întinerit Sfântul Niculai.

OBICEIURI DE SFÂNTUL NICOLAE ÎN ALTE ŢĂRI

În Germania, tradiţia sărbătoririi Moşului Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creştină a Sfântului Nicolae, care este văzut de germani ca un bătrân care poartă un sac în spate şi o nuieluşă în mână. Pe lângă ghetuţe, copiii pregătesc în ajun o scrisoare în care îşi aştern toate dorinţele şi câţiva morcovi pentru caii moşului. Copiii din Franţa, în ajun, lasă pentru Moş Nicolae un pahar de vin, iar pentru măgăruşul lui, morcovi şi puţin zahăr. În ziua de 6 decembrie, ei primesc ciocolată, turtă dulce, fructe şi trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite. Îndeosebi în regiunile din estul Franţei, cei mici ştiu că Moş Nicolae vine călare pe un măgăruş, alături de Pere Fouettard (Moş Nuieluşă), înveşmântat în negru.

La copiii olandezi, moşul ajunge pe mare, venind din Spania. Dacă n-au fost cuminţi, se tem de însoţitorul moşului, Zwarte Piet (Petru cel Negru). El îl ajută pe Moş Nicolae cu darurile şi dulciurile pentru copiii cuminţi. În Belgia şi Luxemburg, copiii îşi aşază ghetuţele în faţa uşii şi, la fel ca micuţii francezi, pregătesc un pahar de vin pentru moşul, morcovi şi zahăr pentru calul lui. Odată cu Moş Nicolae, la fel ca şi în alte ţări europene, copiii îl aşteaptă şi pe însoţitorul său, Hoseker.

Moş Nicolae este foarte iubit de copiii din Austria, care-l ştiu ca pe un bătrân înveşmântat asemenea unui episcop, cu o carte mare în care îngerii au scris toate faptele celor mici şi călătoreşte alături de Krampus, care ţine în mână o nuia cu care-i ameninţă pe micuţii care nu au dat ascultare părinţilor. Copiii din Italia aşază pe o farfurie, în ajun, scrisorile în care-şi notează dorinţele, promiţându-i lui Moş Nicolae că vor fi cuminţi în anul care va veni. A doua zi, în locul scrisorilor, găsesc dulciurile lor preferate.

În Cehia, odată cu cadourile constând din mere, nuci, dulciuri şi jucării, Moş Nicolae le aduce aminte copiilor că în curând va sosi copilul Isus. În Spania, tradiţiile de Moş Nicolae includ un foarte tânăr ,,episcop copil”, de obicei având între trei şi şase ani, şi un grup de bărbaţi numiţi ”auroros”, care cântă oraţii. Bărbaţii adună colecte, care sunt apoi dăruite de preot sau ,,episcopul copil”. Copilul poate fi escortat de colegii de clasă, poate călări un mic cal sau prezidează, împreună cu preotul şi profesorul, o masă la care se servesc fructe uscate, nuci şi prăjiturele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here