Buzăul are, din nou, sectoriști. Este vorba despre polițiști locali, care au fost împărțiți pe zone din oraș pentru a putea fi cât mai aproape de problemele cetățenilor. Decizia a fost luată de Primărie, încă din februarie, când muncipiul a fost împărțit în 12 mari zone, fiecărui sector fiindu-i împărțiți câte 4 polițiști locali. În trei dintre aceste sectoare au fost deja amenajate și birouri de cartier unde, de două ori pe săptămână, polițiștii locali se vor putea întâlni cu locuitorii din zonă.
Până acum au fost amenajate birouri de cartier pe strada Spiru Haret, într-o fostă centrală termică, în cartierul Micro XIV, tot într-o centrală termică și în piața din Micro V. Polițiștii locali vor avea ca sarcină să verifice și dacă sunt respectate hotărârile Consiliului Local, dacă sunt zone unde gunoiul nu a fost depozitat corespunzător sau dacă se respectă liniștea și ordinea publică.
La rândul lor, buzoienii pot sesiza polițiștilor probleme care vizează ordinea și liniștea publică, protecția mediului, inspecția comercială și disciplina în construcție. Birourile de cartier vor fi deschise două zile pe săptămână, în zilele de luni între orele 10.00-12.00 și joi între orele 16.00-18.00.