GALERIE FOTO: SUFLU NOU ÎN POLIȚIA BUZOIANĂ!

0
442

Într-o perioadă în care deficitul de personal a atins cote îngrijorătoare, polițiștii cu experiență primesc sprijin important. 16 absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina s-au alăturat, începând din această săptămână, oamenilor legii din Buzău. Daria și Tiberiu sunt doi dintre cei 16 polițiști care au început serviciul în cadrul Inspectoratului de Poliție din Buzău. Pentru cei doi tineri agenți, este începutul unei cariere la care au visat încă din copilărie.

Cu emoție, dar și nerbădători să dea piept cu primele provocări ale meseriei de polițist, noii angajați ai Inspectoratului speră să corespundă așteptărilor colegilor cu vechime în poliție, dar și ale cetățenilor pe care trebuie să îi protejeze. Îmbrăcați în noua uniformă a Poliției Române, tinerii polițiști au fost repartizaţi deja la structurile din cadrul Inspectoratului de Poliție Buzău, mulți dintre ei urmând să lucreze la secțiile de poliție rurală.

15 dintre cei 16 tineri polițiști sunt născuți în județul Buzău, iar unul, în județul vecin Brăila. Până la terminarea perioadei de tutelă, proaspeții absolvenți vor beneficia de sprijinul colegilor experimentați și vor fi implicați în rezolvarea problemelor comunității în mijlocul căreia își vor desfășura activitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here