HALLOWEEN DE NEUITAT, LA IAZUL MORILOR!

0
251

Asociaţia „Alexandru Marghiloman” şi Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” îi invită pe cei mici, alături de părinții lor, la o seară minunată și haioasă. Este vorba despre o seară de neuitat de Halloween, organizată la Iazul Morilor. Așadar, dacă piciul tău are între 7 şi 11 ani şi ,,un costum care să bage lumea în sperieţi, îl aşteptăm, puşi pe şotii, cu activități distractive și surprize delicioase, sâmbătă, 29 octombrie, la Iazul Morilor pentru un Halloween minunat!”, lansează invitația organizatorii. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile. Cei interesați sunt rugați să completeze formularul de înscriere din link: https://ccam.ro/halloween-minunat-la-iazul-morilor/. Mai multe informații despre condiţiile de participare şi programul activităţilor găsiţi pe www.ccam.ro.

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază. Numele provine din limba engleză, de la expresia ,,All Hallows’ Even”. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că, dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here