Pe terenul fostei maternități nu se va ridica nici bloc de locuințe pentru medici și nu se va amenaja nici parc, ci va fi construit sediul unei noi instituții publice. Este vorba despre sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău. Suprafața de teren de pe B-dul Gării, pe care ar fi trebuit construit blocul pentru medici, proiect la care s-a renunțat din cauza costurilor mult prea mari, a fost dată în administrarea Ministerului Transporturilor, pentru construirea sediului noii instituții din Buzău.
Un proiect de hotărâre în acest sens a fost adoptat, recent, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Buzău. Suprafața respectivă face parte din terenul pe care a funcționat fosta maternitate din Buzău, demolată în urmă cu 5 ani. Terenul, în suprafață totală de 8.053 metri pătrați, a fost dezmembrat în 2018 în două loturi.
O suprafață de 4000 mp a fost transmisă în proprietatea statului, pentru construirea unui sediu nou pentru Judecătoria Buzău, iar cealaltă suprafață rămasă a fost luată în calcul inițial pentru ridicarea unor locuințe destinate medicilor care vin să profeseze la Spitalul Județean. Apoi, s-a luat în calcul amenajarea unui parc. În cele din urmă, însă, niciun proiect nu s-a concretizat, fiind invocate costuri mari.