Agricultorii care folosesc pesticide trebuie să participe la cursuri specializate. Măsura, implementată deja la nivel european, va urma să fie transpusă și în legislaţia naţională. Reprezentanţii Oficiului Fitosanitar din Buzău apreciază că, în curând, toţi cei care doresc în continuare să activeze în domeniul agricol și care utilizează produse chimice pentru combaterea dăunătorilor vor trebui să deţină un certificat. Fermierii care nu vor susţine cursurile respective nu vor mai avea posibilitatea de a achiziţiona pesticide din magazinele specializate. Obţinerea certificatului va urma să devină obligatorie pentru fermierii care utilizează produse de protecţie a plantelor la culturile pe care le înfiinţează. În caz contrar, aceștia ar putea fi sancţionaţi.