Lipsa medicilor care să efectueze gărzi la secția Cardiologie de la Spitalul Județean de Urgență Buzău conduce la situații extreme, în care se impune transferul pacienților la alte unități de specialitate, cu elicopterul SMURD. Numai vineri, 4 pacienți care s-au prezentat la Urgențe cu dureri în piept și alte simptome care anunțau afecțiuni grave au fost transferați cu elicoptere în Capitală. Grav este că lipsa de medici specialiști de la Secția de Cardiologie a Spitalului Județean Buzău persistă, în timp ce numărul pacienților cu afecțiuni ale inimii crește. Criza s-a acutizat după ce ambii cardiologi care profesau aici și-au anunțat plecarea din spital, motivând gestul prin volumul mare de muncă și responsabilitățile uriașe pe care le au. Recent, doi cardiologi, unul aflat la pensie și unul ce va fi detașat de la Râmnicu Sărat, au acceptat oferta Spitalului Județean. Aceasta este însă doar o soluție de moment, situația fiind departe de a fi rezolvată.