Campania anuală de vaccinare antigripală începe mai devreme anul acesta. Este pentru prima dată în ultimii 10 ani când se face înainte de 1 octombrie, dată de la care se monitorizează virozele, pneumoniile și gripa sezonieră în țara noastră. O parte din doze au ajuns deja la Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, de unde vor fi preluate de medicii de familie. Persoanele în vârstă, cele cu boli cronice, copiii, femeile însărcinate și personalul medical sunt categoriile vulnerabile pentru care imunizarea antigripală este gratuită.
Pentru campania de vaccinare din acest sezon, Ministerul Sănătății a contractat 1 milion și jumătate de doze de vaccin antigripal, cu un million mai putine decat anul trecut. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat că anul trecut s-au folosit doar 1,5 din cele 2,5 milioane de doze de vaccin, așa că pentru acest sezon s-au comandat doar 1,5 milioane, iar în funcție de de cerințe se vor comanda și altele.
Vaccinul antigripal în sine nu poate provoca boala pe care o previne. Acest vaccin poate preveni agravarea bolii sau chiar poate preveni decesele în cazuri periculoase, spun experții în sănătate. Conform medicilor, o persoană care s-a vaccinat anti-COVID și face parte din categoriile la risc, poate primi și vaccinul gripal. Persoanele care nu fac parte din lista celor care beneficiază gratuit de vaccin antigripal îl pot achiziționa din farmacii și pot merge cu el la cabinetul medicului de familie. Există mai multe tipuri de vaccinuri gripale disponibile în România.
Vaccin gripal tetravalent, virion fragmentat, inactivat, injectabil, care se administrează copiilor începând de la 6 luni și adulților si vaccin gripal tetravalent, antigen de suprafață, inactivat, injectabil, care poate fi administrat de la varsta de 3 ani. Potrivit medicilor, în sezonul 2022-2023, imunizarea antigripală rămâne, extrem de importantă şi eficientă pentru a reduce riscul unei duble infectări cu virus gripal şi SARS CoV-2.
Pe lângă vaccin, respectarea regulilor de igienă, spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, utilizarea măștilor de protecție în locuri aglomerate și spații închise sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii.