SCANDAL LA DIRECȚIA DE PERMISE

0
345

O importantă instituție din județul Buzău este scena unui scandal monstru! Este vorba despre Direcția Regim Permise de Conducere și Înamtriculare a Vehiculelor Buzău, acolo unde mai mulți angajați se află în conflict deschis cu șeful instituției, Gabriel Ioniță. Situația critică a fost dezvăluită public chiar de către prefectul Buzăului, Daniel Țiclea. Prefectul spune că, pe fondul acestui conflict dintre examinatorii auto mai tineri și conducerea direcției, săptămâna trecută, lucrul cu publicul a fost grav afectat. Patru dintre angajați au intrat, în aceeași zi, în concediu medical.

Autoritățile fac încercări disperate, pentru ca neînțelegerile dintre unii angajați și șeful instituției, să înceteze, iar activitatea să revină la normal. Acest scandal este cu atât mai grav cu cât Direcția Regim Permise de Conducere și Înamtriculare a Vehiculelor Buzău se confruntă, de mai mulți ani, cu deficit de personal. Mai ales în perioada concediilor, activitatea  instituției are de suferit, în special la nivelul ghișeelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here