SE RESTITUIE AMENZILE PRIMITE ÎN PANDEMIE

0
545

Românii care au plătit amenzile pentru necompletarea formularului PLF la trecerea frontierei își vor putea recupera banii. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a publicat în Monitorul Oficial ordinul care stabilește procedura de restituire, de către organele fiscale locale, a banilor achitaţi de cetățeni pentru amenzile contravenționale primite pentru necompletarea formularului digital de intrare în România.

Cetățenii care au achitat amenda trebuie să depună o cerere la Direcția de taxe și impozite din cadrul primăriei de domiciliu pentru restituirea sumelor achitate. Cererile se depun în termen de 90 zile, începând de ieri, 17 august, iar termenul de soluționare este de maximum 45 de zile de la depunere. Pentru ca cererile să fie procesate rapid, acestea trebuie însoțite de procesul verbal de constatare a contravenției și documentul de plată. Cererile pot fi depuse în format fizic, electronic sau prin împuternicit.

Sumele pot fi restituite în contul comunicat de contribuabil, în numerar la casieriile organelor fiscale locale sau vor fi scăzute din alte datorii fiscale, dacă acel contribuabil are de achitat diferite impozite. În cazul celor care au primit amendă contravențională pentru necompletarea formularului PLF, dar care nu au achitat amenzile, acestea se anulează și se scad din evidențele organelor de executare fără a fi nevoie de depunerea cererii completate.

Formularele de localizare a pasagerilor a fost utilizat în ţara noastră în perioada 20 decembrie 2021 – 11 martie 2022, pentru a facilita şi eficientiza anchetele epidemiologice specifice pandemiei. Inițial, amenzile pentru necompletarea PLF au fost cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, iar din februarie guvernul a redus pragul minim al amenzii la 500 de lei după sesizarea a numeroase abuzuri din partea cetăţenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here