,,CARDUL SOCIAL” SE PREGĂTEȘTE DE A 2-A ETAPĂ

0
402
Sursa foto: puterea.ro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, împreună cu instituţiile partenere, a încheiat emiterea şi distribuirea cardurilor aferente primei etape a Programului „Sprijin pentru România”, pe care sunt încărcate ajutoarele sociale în patru tranşe a câte 250 de lei. În cursul acestei săptămâni, reprezentanţii Poştei Române se asigură că nu sunt beneficiari eligibili care să nu fi primit cardul, inclusiv cei care iniţial nu au fost găsiţi la domiciliu sau care nu au răspuns avizării.

Cea de-a doua emisiune de carduri va include persoanele omise din listele iniţiale şi pe cele devenite eligibile începând cu 1 iulie 2022, numărul estimat de noi beneficiari fiind de 150.000. Listele cu beneficiarii vor fi actualizate de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale până la sfârşitul acestei săptămâni, incluzând noii beneficiari şi vor fi verificate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în cursul săptămânii viitoare.

Emiterea noilor carduri este planificată să se finalizeze în data de 22 august, iar livrarea prin Poşta Română către beneficiari urmează să aibă loc până la 3 septembrie. Sprijinul pentru alimente şi mese calde aferent tranşei II va ajunge către toţi beneficiarii până la 8 septembrie Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme. Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here