Două licee din județul Buzău vor avea, din toamnă, doar clase de școală profesională. Este vorba despre Liceul Tehnologic din Pătârlagele și Liceul Tehnologic din Lopătari. Decizia a fost luată de Inspectoratul Școlar Județean Buzău în urma rezultatelor extrem de slabe obținute, în ultimii ani, de către elevii acestor unițăți școlare, la examenul de Bacalaureat.
La nivel național, 42 de licee tehnologice nu au avut niciun candidat care să fi promovat examenul de maturitate de anul acesta. Experţii în educaţie cer transformarea lor în şcoli profesionale, cu o programă adaptată specificului de notă şi contracte care să le ofere elevilor o posibilitate de angajare, la final. Buzăul este printre puținele județe din țară care au pus în aplicare această măsură.
Potrivit conducerii Inspectoratului Școlar Județean Buzău, în următorii ani, și alte licee tehnologice din județ ar putea fi transformate în școli profesionale. Asta, doar în cazul în care rezultatele obținute de către elevii înscriși la Bacalaureat vor fi la fel de slabe.