AUTOSPECIALE NOI PENTRU POMPIERI

0
545

O autospecială de stingere cu capacitatea de 10.000 de litri de apă a intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău. Noua achiziție face parte dintr-un lot de 10 autospeciale care au fost repartizate către județele Buzău, Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Giurgiu, Neamţ, Teleorman, Salaj și Suceava. În urmă cu o lună, alte 10 astfel de autospeciale au intrat în dotarea salvatorilor din țară. Acest tip de tehnică de intervenție face parte din totalul celor 200 de autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 de litri care vor fi achiziționate de România în cadrul Proiectului VIZIUNE 2020. În prezent, în dotarea pompierilor buzoieni mai există, în uz, o singură autospecială cu o capacitate de 9.000 de litri, achiziționată în urmă cu peste două decenii. Noua autospecială, în valoare de 1.698.368 lei, a ajuns deja în curtea ISU Buzău și este pregătită să plece la intervenții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here