UPDATE: Un al cincilea buzoian a murit la spital. Cei cinci buzoieni lucrau la renovarea unor apartamente în București și se întorceau acasă.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Patru buzoieni au murit fără vină, iar alți trei au ajuns la spital, cu mai multe traumatisme, în urma accidentului cumplit din această după-amiază de pe Drumul Național 2, la Sinești, în Ialomița. Cercetările la fața locului au arătat că în două dintre cele 3 mașini implicate în tragedia din Ialomița se aflau persoane din județul Buzău. În mașina înmatriculată în Dâmbovița se aflau 5 persoane, toate din municipiul Buzău, cu vârste cuprinse între 42 și 54 de ani. Patru dintre acestea au suferit răni extrem de grave care le-au provocat decesul. Cea de-a cincea persoană, în vârstă de 44 de ani, a scăpat cu viață în ciuda impactului violent. Este vorba despre o persoană de 44 de ani, din municipiul Buzău. Mașinile în care se aflau buzoienii circulau pe sensul București –Urziceni, iar cea de-a treia mașină, cu ialomițeni, venea din sens opus. Primele date arată că cel mai probabil impactul s-a produs după o depășire fatală realizată de șoferul din Ialomița.