Codul rutier urmează să fie modificat, potrivit unui proiect de lege pus în dezbaterea senatorilor, astfel încât participarea la examenul pentru obținerea permisului de conducere să fie mai accesibilă. O modificare importantă se referă la posibilitatea susținerii examenului pentru obţinerea permisului auto oriunde în țară, nu doar la autoritatea competentă pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința, așa cum stabilește acum Codul Rutier. Eliberarea permisului de conducere se va face, în mod evident, tot în locul în care se va susține examenul.
În plus, se dorește scurtarea perioadei necesare obținerii dreptului de a conduce, ce include școala de șoferi, adică pregătirea teoretică și cea practică, și examenul pentru obținerea permisului, cu cele două probe ale sale: proba teoretică, numită, în mod curent, sala, și proba practică, cunoscută sub numele de traseu. Concret, față de regulile din prezent, cei interesați de obținerea permisului auto nu vor mai trebui să termine școala de șoferi-cu cele două componente – teoretică și practică, înainte de susținerea examenului, ci vor putea susține sala imediat după încheierea pregătirii teoretice și vor putea să facă pregătirea practică până la data programată pentru susținerea traseului, adică între cele două probe de examen.
Cursurile de pregătire practică în vederea obţinerii permisului de conducere, corespunzător categoriei de permis solicitat, pot începe şi după ce candidatul a fost declarat «ADMIS» de către autoritatea competentă la proba teoretică de verificare a cunoştinţelor. Astfel, potrivit inițiatorilor, s-ar reduce perioada necesară obținerii permisului auto, deoarece, în multe cazuri, programarea traseului se face la câteva luni distanță de la promovarea sălii, iar candidații ar fi mai pregătiți la traseu. In acest fel ar crește rata promovabilității, ținând cont că pregătirea practică s-ar face mai aproape de examen.
Nu în ultimul rând, proiectul prevede că, la susținerea probei practice, în mașină se va afla, alături de polițist și candidat, și instructorul acestuia din urmă. Astfel, nu va mai fi necesară prezența unui alt martor în timpul examinării, așa cum e acum, prezența instructorului în mașină ar putea reprezenta un sprijin de ordin psihologic pentru candidați, iar instructorii vor putea evalua direct comportamentul elevilor pe parcursul examinării și vor putea adapta metodele de pregătire a acestora. Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat și publicat în Monitorul oficial.