În perioada 11-18 iunie, la Buzău tot orașul se adună la Teatru, fie în sala de spectacol, fie în parcuri sau locuri special amenajate. Festivalul BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU, ajuns la cea de-a XVII-a ediție, se bucură, după doi ani, de o nouă reuniune, respectiv de 8 spectacole – 8 producții a teatrelor din țară selecționate cu multă dragoste pentru publicul buzoian. Festivalul a început cu spectacolul „Nepotul meu, Veniamin”, o co producție a Teatrului Evreiesc de Stat și Teatrul de Comedie din București, având în distribuție două nume de neconfundat în teatrul românesc, respectiv Maia Morgenstern și Emilia Popescu, la care li se alături doi actori tineri, Andreea Alexandrescu și Andrei Miercure.
Spectacolul „Nepotul meu, Veniamin”, scris de Ludmila Ulițkaia și regizat de Vlad Massaci, prezintă cu multă sensibilitate și umor povestea unei mame care ține cu orice preț să nu renunțe la acest rol, chiar și atunci când propriul copil este un bărbat în toată firea. Orgoliul și egoismul o fac să ia decizii exagerate și pripite, cu intenții bune, pe care orice mamă le-ar putea înțelege până într-un anumit punct. Totodată, pe lângă faptul că este mamă, este de origine evreiască și rusească, dimensiune socială la care nu ar vrea să renunțe nici fiul său. Dar cum conflictul între generații este o altă temă abordată, vom vedea ce trebuie să îndure mama Esfir în final.
Povestea de familie este spusă într-un decor construit pe detalii și atmosferă. Întreaga lumea a mamei Esfir este conectată în permanență cu trecutul, prin lanțul nesfârșit de fotografii-tablou-portret al unor rude care au murit cândva, în același timp, demult. Decorul semnat de Iuliana Vîslan este și el o poveste în sine, care, așa cum ne-am obișnuit și de la alte spectacole cu regizorul Vlad Massaci, se așază într-un frumos tablou scenic. Toată frumusețea lui stă în detalii, cum ar fi micro-mobilierul cu mici scaune și mese în miniatură presărat ici colo, care construiesc un fel de mici case pentru păpuși, ori rama de tablou fără chip. Iar peste tot acest mobilier vechi, prăfuit de timp, se află o machetă cu mici blocuri care luminează – prea mici – ceea ce ar putea reprezenta viitorul mamei Esfir.
Această relație regizor-scenograf, mai rar întâlnită în zilele de azi, aduce spectacolului o frumusețe unică, întrucât cele două concepte – scenografic și regizoral – se completează și creează o unitate. Vlad Massaci se folosește de spațiul creat pentru a-i purta pe spectatori de la o scenă la alta: fie în universul mamei Esfir, fie în cel al Elizavetei ori cel al tinerilor, respectiv noii generații. Drama și umorul poveștii sunt date evident de cele două actrițe, Maia Morgenstern (Esfir Livovna) și Emilia Popescu (Elizaveta Iacovlevna). Cele două personaje pe care le interpretează sunt în antiteză, de unde reiese și farmecul relației dintre acestea.
Maia Morgenstern se folosește de toate calitățile sale gestuale și vocale pentru a-i da personajului atât candoarea, cât și naivitatea unei mame care nu vede altceva în viața ei decât familia și continuarea acesteia prin copii și nepoți, așa cum vrea ea să fie. Iar de cealaltă parte, Emilia Popescu, care interpretează rolul verișoarei sale, cu care are o relație strânsă, pe cât de naivă pare la început, pe atât de rațională este atunci când trebuie să ia decizii și să găsească soluții, ori să o înfrunte pe Esfir. Iar acest lucru s-ar putea înțelege și prin alegerea costumelor (Iuliana Vîslan), o combinație între cele două non-culori: alb (Emilia Popescu) și negru (Maia Morgenster), reprezentând balanța între bine și rău ori relația de respingere dintre doi magneți – o posibilă caracterizare vizuală pentru cele două.
Cei doi tineri, Sonecika (Andreea Alexandrescu) și Vitea (Andrei Miercure) reprezintă, prin relația lor, atât posibila viitoare generație, cât și un conflict întâlnit și pe jumătate rezolvat între dimensiunea socială a celor două doamne (evreiască) și cei doi tineri (rusească). Tinerii actori reușesc să creeze o relație prin care denotă inocența și, totuși, lupta pentru a căpăta un sens în viață prin muncă. O dramă de familie spusă cu mult umor a fost aplaudă minute în șir în sala de spectacol a Teatrului „George Ciprian” Buzău, în cadrul Festivalului BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU. Chiar dacă s-a făcut „haz de necaz”, spectacolul a lăsat în inima buzoienilor o mesaj important despre acceptare, maturizare și în final, despre dragostea necondiționată în familie.
