DIFERENȚE ÎN FACTURILE DE APĂ

0
354

Tot mai mulți buzoieni reclamă Companiei de Apă că plătesc mai multă apă de la robinete decât consumă. Este vorba despre locatari care nu au contract direct cu operatorul de apă și canalizare, ci prin asociațiile de proprietari. În urma acestor sesizări, conducerea Companiei de Apă a decis înființarea unor echipe comune, formate din reprezentați ai instituției, ai Poliției Locale și ai asociației de proprietari, pentru verificarea rețelei de apă din bloc, incusiv din toate apartamentele.

În mod surprinzător, multe dintre asociațiile de proprietari și-au exprimat reticența față de acest demers. Conducerea Companiei de Apă face un apel către conducerile asociațiilor de proprietari din municipiul Buzău să solicite astfel de verificări în blocurile unde se constată diferențe mari între consumul real și cel facturat. Conform legii, Compania de Apă calculează consumul bazat pe valorile contorului de branșament și repartizează cantitatea măsurată locuitorilor din bloc sau scară în funcție de cantitatea de apă raportată, la care adaugă diferența repartizată pe număr de persoane.

În cele mai multe cazuri, cantitatea raportată de consumatori este mai mică decât cantitatea de apă utilizată, măsurată de contorul principal de apă. Pe lângă cauze ce țin de scurgeri de apă sau mici toleranțe ale contoarelor din apartamente, există situații, dovedite în timp, în care cantitatea de apă consumată să nu fie înregistrată corect, prin anumite „intervenții” ale unor locatari certați cu legea și bunul simț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here