UN NOU PACHET DE MĂSURI SOCIALE ȘI ECONOMICE

0
316

Coaliția de guvernare a decis lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice – „Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde de euro. Printre măsuri se numără amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă, acordarea unui sfert din diferența de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare, cuvenită categoriilor de salariați din sistemul public și acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 lei.  Măsurile ar urma să fie aplicate de la 1 iulie.

Totodată, Guvernul va lua măsuri pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public. Astfel, vor fi diminuate cheltuielile bugetare cu cel puțin 10 %, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile, asistența socială, iar angajările la stat vor fi suspendate. De asemenea, se doreste creșterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei si accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR. În acest sens, Coaliția va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbției.

În ceea ce priveste sistemul de impozitare,  PNL și PSD nu au ajuns momentan la un consens. Dacă liberalii susțin menținerea cotei unice și spun că nu este nevoie de noi taxe și impozite, cei de la PSD invocă modelul european și susțin că ar trebui identificate noi metode astfel încât să se aducă mai mulți bani la buget și să fie combătută evaziunea fiscală. Potrivit unor surse, social-democrații și-ar dori, de exemplu, ca, în ceea ce privește impozitarea salariilor, în cazul venitului minim garantat, acesta să fie scutit de impozit, pentru ca cei care beneficiază de o astfel de salarizare să mai primească bani.

În cazul persoanelor care au un salariu mediu net, adică aproape 4.000 de lei, impozitarea să fie de 5-10%, iar în cazul persoanelor cu peste 10 mii de lei salariu net, această impozitare să crească. Liberalii susțin că, în momentul de față, există suficiente mecanisme pentru a combate evaziunea fiscală și că ANAF ar trebui să crească cota de colectare astfel încât să se obțină banii necesari pentru a mai acoperi din deficitul actual.

Liberalii nu sunt de acord nici cu ideea promovată de social-democrați potrivit căreia impozitarea pe imobile să crească în cazul caselor, clădirilor care au o valoare ridicată. Nici ideea impozitării unor microintreprinderi care nu au activitate nu are susținere în coaliție. Potrivit calculelor PNL și PSD, ar trebui să se facă o serie de modificări la Codul fiscal, iar potrivit legii acestea ar trebui să fie operate până la mijlocul acestui an pentru a putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here