Autoritățile din Râmnicu Sărat îi încurajează pe cetățeni să-și facă cumpărăturile în Piața Centrală. Achiziționarea produselor de la comercianții și producătorii din piață, dar și investițiile derulate aici ar putea duce la creșterea numărului de comercianți. Numărul vânzătorilor din Piața Centrala a scăzut constant, în ultima perioadă. Dacă în Piața de Mărfuri Industriale sunt ocupate toate standurile, în Piața de Produse Agro-alimentare și în cea destinată producătorilor agricoli, numărul de comercianți este tot mai mic. Conducerea societății Piețe, Târguri și Oboare consideră că scăderea numărului de vânzători este cauzată, atât de apariția marilor centre comerciale, cât și de condițiile meteo nefavorabile și creșterea prețului la îngrășăminte și carburanți. În ultimii ani, în Piața Centrală din Râmnicu Sărat au fost realizate mai multe lucrări de modernizare și întreținere.