PRIMELE ROȘII ROMÂNEȘTI, MAI SCUMPE

0
448

Primele tomate crescute pe sol românesc ar putea ajunge pe tarabele din piețe la sfârșitul săptămânii. Este vorba despre roșiile produse în solarii încălzite. Unul dintre fermierii care vor livra primele roșii românești în piețele este Mircea Tatu. Buzoianul produce tomate pe mai bine de 5.000 de metri pătrați de teren, ocupat de solarii încălzite. Roșiile fermierului se fac mari, zemoase și foarte gustoase, încât par a fi din grădinile bunicilor. Legumicultorul spune că va scoate tomatele în piață cu un preț piperat, la început.

Mircea Tatu spune că prețul ridicat al roșiei românești reflectă scumpirile înregistrate în ultima vreme la combustibilul pentru utilaje și, mai ales, la energia folosită pentru încălzirea solariilor. Fermierii buzoieni au vești bune pentru toți cei care sunt în goana după verdețuri și legume sănătoase. Odată cu tomatele, vor aduce la tarabe, cât de curând, castraveți, salată și ceapa verde, toate produse natural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here