FERMIERI AFECTAȚI DE INCENDII

0
351

Incendiile masive de vegetație din zona Beceni, ce au izbucnit la începutul anului 2022, au provocat pagube serioase unui număr însemnat de fermieri buzoieni. Potrivit unei centralizări făcute de către reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură Buzău peste 150 de fermieri au avut de suferit de pe urma incendierii necontrolate a terenurilor. Este vorba despre acele persoane care au declarate la APIA terenuri agricole îndreptățite să primească subvenții.

Reprezentanții APIA spun însă că cei care vor demonstra cu documente justificative că nu sunt autorii acestor incendii, sau mai bine zis că nu ei si-au incendiat terenurile agricole, atunci își vor putea primi subvențiile solicitate. La sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie a acestui an, în zona Beceni, peste 600 de hectare de terenuri au fost făcute scrum în urma unor incendii de amploare. Afectate de aceste arderi necontrolate au fost islazul comunal, dar și pajiști permanente. Ancheta pentru a identifica posibilii vinovați este în desfășurare, iar dacă se constată că responsabili s-ar face unii proprietari de terenuri, atunci aceștia ar putea pierde banii oferiți de APIA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here