Trei grădinițe din municipiul Buzău vor fi modernizate după modelul țărilor nordice. Este vorba despre Grădiniţa cu Program Prelungit şi Căminul nr. 7, din cartierul Micro 14, Grădiniţa cu Program Prelungit şi Căminul nr. 9, de pe strada Vulturului şi Grădiniţa cu program normal nr. 18, din cartierul Broşteni. În cele trei unități de învățământ, copiii vor putea desfășura activitățile educative în aer liber, cât timp vremea va permite acest lucru, în urma unui proiect ce urmărește modernizarea curților celor trei grădinițe. Concret, spațiile exterioare vor deveni adevărate parcuri, dar și spații creativ-educative unde micuții vor putea îmbina joaca cu lucrurile utile dezvoltării și acumulării unor cunoștințe specifice vârstei. Lucrările de modernizare vor totaliza 500.000 de lei, proiectul fiind, în prezent, în etapa licitației.