Premieră în administrația municipiului Buzăui, dar și în administrația din România. Primăria Buzău a creat un fond din care va finanța inițiativele care vin de la cetățeni. Programul va avea o alocare bugetară de 100.000 de euro, iar dacă vor exista propuneri care nu se vor încadra în acest buget, acestea nu vor fi respinse, ci vor fi preluate de administrația locală, pentru alte programe și surse de finanțare. Până acum, Primăria Buzău derula programe de acordare a unor finanțări nerambursabile în doar câteva domenii, clar reglementate prin legislația națională. Este vorba despre activități sportive și culturale propuse și implementate de cetățeni sau de ONG-uri.