Râmnicenii vor fi primiți în audiențe de către autoritățile locale după același program de până acum. Cetățenii care se confruntă cu diferite probleme, se pot adresa viceprimarului în fiecare zi de marți, între orele 14.00-16.00, iar primarului Sorin Cîrjan, miercurea, în același interval orar. De asemenea, râmnicenii pot vorbi cu secretarul general al Primăriei Râmnicu Sărat, joi, între orele 14.00-16.00. Programul de audiențe se poate modifica însă în cazuri excepționale. Înscrierea în audiență se realizează pe baza unei cereri scrise, care va fi depusă la sediul Primăriei, la Biroul Informare și Relații cu Publicul. Cererea va fi înregistrată în Registratura electonică. Înscrierea în audiență se mai poate realiza prin intermediul e-mail-lui sau fax-ului.