„Ținutul Buzăului” va intra, mai mult ca sigur, în Rețeaua Globală a Geoparcurilor protejate UNESCO! Asta, după ce săptămâna trecută, Consiliul UNESCO a acordat vot pozitiv inițiativei, decizia finală fiind așteptată în primăvară, când boardul UNESCO își va exprima, la rândul său, votul cu privire la această propunere.
Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, spune că titulatura de Geoparc UNESCO înseamnă beneficii, dar și obligații din partea autorităților. Odată obținut titlul, el va trebui menținut! La fiecare patru ani, teritoriul va fi reevaluat și revalidat de către doi specialiști internaționali, pentru a se verifica progresul în dezvoltarea comunităților.
Miza titulaturii de geoparc UNESCO este una turistică și economică, geoparcurile recunoscute internațional fiind promovate în diferite circuite turistice. Mai precis, „Buzău Land” va avea posibilitatea să atragă mai mulți turişti şi va avea potenţial pentru a convinge antreprenori să investească în turismul alternativ, în agroturism, turism cultural ori de aventură.
În septembrie, Buzăul a fost vizitat de către doi raportori din partea UNESCO, unul din Grecia, iar celălalt din Țările de Jos. Experții au evaluat 101 de criterii și au constatat la fața locului dacă realitatea din teritoriu corespunde cu dosarul celor 18 comune care constituie „Ținutul Buzăului”. Mișcarea pentru constituirea Geoparcului „Ținutul Buzăului” a fost inițiată în 2007 de către reprezentanți ai Universității București, în colaborare cu specialiștii Biroului de turism al Consiliul Județean Buzău, prin intermediul Asociației „Ținutul Buzăului”.