Primăria Buzău ia în calcul modificarea proiectului de reabilitare a bulevardului Unirii, investiție finanțată cu fonduri europene. În urma numeroaselor critici formulate de buzoieni cu privire la proiectul inițal, care prevedea o sigură bandă de mers, pe fiecare sens, edilul Constantin Toma a dat de înțeles că proiectul se va schimba. Astfel, autovehiculele vor circula pe bulevard pe două benzi pe sens, iar traficul de pe principala cale rutieră din Buzău nu va fi afectat de implementarea proiectului.
În schimb, păstrarea a două benzi pe sens va aduce, foarte probabil, la desființarea parcărilor de lângă bordură. Asta înseamnă că șoferii de pe bulevardul Unirii nu vor mai parca la stradă și vor fi nevoiți să-și găsească loc în spatele blocurilor. Poiectul de reabilitare a bulevardului Unirii mai prevede o pistă separată pentru autobuze și îngroparea cablurilor de electricitate și telecomunicații. De asemenea, trotuarele vor avea dale și piste separate pentru biciclete.