Guvernul a pregătit schimbări importante pentru pensionari, începând cu 1 ianuarie. Punctul de pensie va fi majorat de la 1.442 de lei la 1.586 de lei, ceea ce înseamnă o creștere cu aproape 10 la sută. De asemenea, pensia minimă socială garantată de stat va creşte cu 25%, la 1.000 de lei, de la 800 de lei cât este în prezent. O.U.G. mai prevede că, începând cu anul 2023, valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică. Actul normativ stipulează că majorarea şi data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Și alocatiile pentru copii vor fi mai mari de la începutul anului viitor. Astfel, copiii de până în 2 ani ar urma să primească o alocație de 600 de lei, pentru cei mai mari de 2 ani, alocația lunară va fi de 243 de lei, iar copiii cu vârsta între 3 și 18 ani, cu dizabilități, vor primi 600 de lei lunar.
CUANTUMURI ALE ALOCAȚIEI DE STAT DIN IANUARIE 2022:
- 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu dizabilități;
- 243 lei pentru copiii de doi până la 18 ani, precum și pentru tinerii de peste 18 ani, dacă urmează cursurile liceale sau profesionale;
- 600 lei pentru copiii cu vârsta între trei și 18 ani, dacă au dizabilități.
Majorarea alocațiilor se va aplica începând cu ianuarie 2022, însă drepturile bănești din ianuarie vor ajunge la beneficiari în luna februarie. Aceasta ar urma să fie singura majorare a alocațiilor pentru anul care vine. Totuși, proiectul de act normativ stabilește că alocația de stat va fi indexată din oficiu cu rata medie anuală a inflației stabilită de Institutul Național de Statistică începând cu ianuarie 2023. În ședinta de vineri, guvernul va decide și înghețarea punctului de amendă la nivelul actual, de 145 de lei, la fel și indemnizațiile demnitarilor, în timp ce proiectul pensiilor speciale pentru aleși va fi amânat.Tot în ședința de Guvern de vineri se va decide că voucherele de vacanță electronice vor fi funcționale de la 1 aprilie 2022, iar până atunci vor fi emise pe hârtie.