CUM ÎŢI AJUTĂ ORGANISMUL SUCUL DE PORTOCALE

0
430

Este bine să-ţi începi ziua cu un suc de portocale, potrivit nutriţioniştilor. Şi asta pentru că nu este doar o băutură răcoritoare, ci are şi valoare nutriţională, fiind bogată în vitamine şi minerale. Şi nu numai, întrucât portocala este un excelent antiinflamator şi antioxidant. Două pahare de suc de portocale pe zi pot creşte concentraţia de vitamina C din organism cu 40- 64%. Vitamina C este o vitamină esenţială care nu poate fi sintetizată de corpul uman, o substanţă care protejează organismul împotriva efectelor nocive ale radicalilor liberi, molecule ce pot provoca leziuni ale ţesuturilor şi îmbătrânire precoce. Sucul de portocale susţine funcţia sistemului imunitar şi are un rol important în prevenirea răcelilor şi a infecţiilor.

Prin întărirea sistemului imunitar, creşte rezistenţa organismului la infecţii. Sucul portocalelor reduce riscul formării calculilor renali şi al instalării bolilor de rinichi. Consumul de suc de portocale, carbohidraţi, dar şi grăsimi sănătoase previne apariţia inflamaţiei în organism. O măsură preventivă eficace împotriva rezistenţei la insulină şi a aterosclerozei. Sucul de portocale conţine hesperidina, un pigment sănătos al plantelor, solubil în apă. Hesperidina ajută la îmbunătăţirea activităţii vaselor mici de sânge, a tensiunii arteriale şi reduce valoarea biomarkerilor specifici riscului crescut de apariţie a bolilor cardiovasculare. Consumul constant de suc de portocale poate determina scăderea nivelului de lipoproteine cu densitate scăzută la persoanele cu un nivel ridicat de colesterol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here