Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat continuă asfaltările în cartierul Barasca. Ultima arteră asfaltată în această zonă este strada Stupinei. Pe strada Stupinei, reprezentanții ADP intenționează să amenajeze o pistă de biciclete, dar și să traseze drumul. Lucrările de asfaltare din ultima perioadă au fost realizate cu fonduri din bugetul Administrației Domeniului Public.